duminică, 27 martie 2011
duminică, 12 decembrie 2010
Vis de toamnă
Râuri de ploaie curg din soare
Peste albastrele poteci,
Peste păduri de lemne vechi,
Lăsând în urma lor răcoare...
Şi picuri mari cad, ploi mărunte,
Ninsoarea şi cu bruma cad deodat,
Iar a ta frunte nu s-a-nseninat
Ba mai mult nu-ncetează să se-ncrunte.
Tu stai privind prin geamul tău,
Afara-i vânt, e frig, e ploaie,
În casă e căldura, lumină în odaie,
Tu stai l-acelaşi geam şi-ţi pare rău...
Nu vrei să ieşi să-nfrunţi a gerului povară,
Cu negre gânduri sufletu-ţi robeşti,
Visezi la alte lumi desprinse din poveşti,
Iar visul tău se stinge în frig şi ploi afară.
Şi parcă-n frig, afară, robit e de cel rău,
Visul simtind sfârsitul, geme în disperare,
Spre geamul tau se-nchina cerand duios iertare,
Bolborosind se-afundă-n al nevisarii tău.
Alene norii grei pornesc spre răsărit,
Iar cruntul soare spumegă-n apus,
De parca trupul său de ploaie-a fost rapus,
Şi totuşi... tu, străine-ai adormit...
TU frunză-nbătrânita spre al meu geam adie,
Purtând cu tine taine pe-al cerului senin,
Să cazi apoi in praful mocirlei de venin,
Şi-n primăvara iarăşi să-nbraci o verde ie.
miercuri, 8 decembrie 2010
Tablou de toamnă
Cad plumbi de ploaie peste creste,
Iar negrii nori mânaţi de vânt,
Se-aruncă-n ciudă spre pamânt,
Şi ape tulburi vin ca din mormânt,
Spre raul care fierbe spumegând
Înspre campie pasul lui grabeste.
Copac batrân batut de vânt si ploi,
Se scutură de falnica-i podoabă,
Şi mii de frunze cad din cer gramadă,
Galben covor peste al drumului noroi.
Un stol de ciori ce croncane a jele,
Cu glasul lor piţigaiat urlând,
Văzduhul spinteca, tumbe facând,
Şi cad din cer ca negre stele.
Un cuc stingher nemaiputând sa zboare
Din faţa ploii reci şi-a vântului,
Ramas-a el zălog pămantului,
Se-nchină, plecăciune şi-apoi moare.
Veseli copii aleargă, uitand de a lor casă
Din zbor culeg fluturi de aur,
Caci galben e văzduhul de mari frunze de laur,
Întiparind in ele al cerului tezaur,
Parcă incununând a toamnei frunte deasă.
Iar ploaia nu voieşte-a se opri,
Si vântul nu-nceteaza ca să bată,
Ţarani-n jurul focului stau roată,
Afară nu cuteaz-a se urni.
Incet, incet se lasă prin neguri inserarea,
Peste campii şi peste falnici munţi,
Cu-a focului văpaie sclipind pe a lor frunţi,
Demult au adormit bătrânii cei cărunţi,
Iar toamna merge-alene cu paşii ei mărunţi
Lăsând în urma sa, tristeţea şi uitarea....
miercuri, 24 noiembrie 2010
.............................................................
Lasa-ma sa visez !
Lasa-ma sa fiu visul propriului meu vis !
Lasa-ma sa fiu tu !
Lasa-ma sa fiu eu, cel pe care mi-l doresc sa fiu !
EU adica TU…
De ce pasesti mereu in urma mea ?
Pasesti in trecutul meu, pasesti in viitorul meu…
iar urmele tale se sterg, dispar chiar inainte sa apara…
Stiu ca nu o sa fiu TU niciodata…
Mai stiu insa ca o sa incerc pana nu o sa mai fiu…
Lasa-ma sa visez !
Atunci voi fi usor ca si un fulg,
Atunci pluti-voi vesnic in nestire,
Voi fi cand mort, cand viu in nemurire,
Din iad in naltul cerului s-ajung.
Voi sta cu talpile pe munti inalti si goi,
Cu frunte mea cerul sa il despic,
Te rog, o clipa doar din acest vis !
Si-apoi ma voi intoarce intr-al lumii vechi noroi.
Dar tu, care eu tu nu vrei sa fiu,
Nu-mi stai in urma mea , nu-mi stai nainte,
Din ‘naltul cerului mi-arunci cuvinte,
Pe care eu le strang in vechi sicriu…
Daca as mai avea inca o viata,
O clipa nu as sta in nevisare,
Ci as visa doar munti, doar cer, doar mare,
Un nod as face pe-a vietii ata…
Dar astazi nu mai sunt, decat eu, insasi visul,
Strangand adesea multe in vechi cosciugul meu,
Pe Dracul intr-o parte, in alta Dumnezeu…
La stanga am pus Iadul, la dreapta Paradisul.
Caci astfel ne e fiinta, corabie-n deriva,
Un amalgan de vise, un negru nor de fum,
Pasind mereu ‘nainte, siguri pe-acelasi drum,
Lasand in urma ura si pace deopotriva.
Nu pot vorbe a spune, nici cuvinte a scrie
Despre o alta lume in care n-am mai fost,
Ma consolez cu gandul ca n-are nici un rost…
Dar visul mi-e departe la constelati-o mie…
duminică, 21 noiembrie 2010
SOAPTE
De ce ma porti mereu pe-aceleasi drumuri nestiute,
De pamanteni ce astazi sunt pamant,
Ma-nvaluiesti in tainele trecute,
Tu adiere firava de vant ?
Imi soptesti lin si dulce la ureche,
Mi-acoperi ochi-n ceruri de pamant…
M-arunci in temnita padurii cea straveche,
Tu adiere firava de vant…
Ma porti pe albe aripi de pasare maiastra,
Nestiind cine sunt sau de ce sunt,
In zori imi spulberi visul batindu-mi in fereastra,
Tu adiere firava de vant.
Si totusi ce sunt eu sa pot a spune
‘’Ca tot ce simt, tot ce iubesc , ce vad este pamant ?’’
Cand tot ce simt, tot ce iubesc … se duce
Pe-o adiere firava de vant…
De ce ascunzi in tine-atatea taine,
TU OM ducandu-le-n mormant ???
Cand poti lasa cuvinte dulci si-amare
Pe-o adiere firava de vant….
20.11.2010 si nu numai...
sâmbătă, 20 noiembrie 2010
PESCARUSUL CIUNG
Vreau sa imi creasca aripi ca de inger,
Sa zbor peste campiile libertatii.
Sa luminez ca o stea cazatoare pe cer
Si sa ma sting in roua diminetii
Vreau sa fiu seva unei dalbe flori,
Ca mai apoi sa pot sa-i fiu parfumul,
Sa ma-nprastii in mii de culori,
Spre alte zari continuandu-mi drumul.
Mai vreau apoi un fulg de nea sa fiu,
Sa ma topesc pe buze de copile,
Sa-mi spun poveste-uitata de pustiu,
De zeci de ani, de mii si mii de zile...
Sa ma ranesc in sufletul zdrobit,
Apoi sa curg incet ca si izvorul,
Ca frunza unui copac amortit,
Spre alte zari continuandu-mi zborul...
In bezna unei negre nopti sa stau
Uitat de timp, uitat de libertate,
Incatusat doar un sarut sa-ti dau
O lume plina, plina de pacate...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)